×

Festival de muzică populară ”Gheorghe Banariuc”

Din suflet, aducem cele mai sincere mulțumiri tuturor celor care au dat culoare, emoție și frumusețe Festivalului de Muzică Populară „Gheorghe Banariuc” ediția a II-a organizat la data 10.08.2025 în incinta Casei de Cultură ”Gheorghe Banariuc”.

Adresăm sincere mulțumiri domnului Primar al satului Corjeuți pentru sprijinul acordat în organizarea și desfășurarea Festivalului de Muzică Populară „Gheorghe Banariuc”.

Implicarea și susținerea sa au făcut posibilă realizarea acestui eveniment, care a adus împreună artiști, meșteri populari și iubitori ai tradițiilor noastre.

Mulțumim meșterilor populari, care ne-au încântat cu rodul talentului și al măiestriei lor, păstrând vie tradiția și frumusețea artei populare.

Recunoștință și admirație pentru doamna Natalia Proca, Maestru în Arte, pentru prezența, talentul și contribuția sa deosebită la atmosfera de sărbătoare.

Apreciem din toată inima prestația Orchestrei „Frunze de Dor”, împreună cu soliștii săi Oxana Țușuc și Octavian Lungu, care au adus pe scenă armonii pline de viață și autenticitate, încântând publicul prin măiestria interpretării.

Apreciere specială pentru taraful condus de Victor Cioclea împreună cu solista Cristina Malai, care a adus energie și farmec muzicii populare.

Adresăm sincere mulțumiri solistei Mădălina Zestre pentru participarea la festival și pentru interpretările sale pline de emoție, sensibilitate și dragoste pentru folclor.

Mulțumim directorului Casei de Cultură ”Gheorghe Banariuc” Stînca Ghenadie, Formației ”Busuioc Moldovenesc” al Casei de Cultură ”Gheorghe Banariuc” s. Corjeuți conducător Stînca Natalia, formațiilor artistice din raion ”Săteanca” Casa de Cultură Grimăncăuți, conducător artistic Nina Dumitraș și ”Maria – Mărioara” Casa de Cultură Larga, conducător Lidia Digolean, care au urcat pe scenă cu pasiune și dăruire, aducând în fața publicului melodiile maestrului Banariuc.

Exprimăm recunoștința noastră sinceră declamatoarelor de la IP Liceul Teoretic Corjeuți și IP Gimnaziul Corjeuți pentru implicarea și entuziasmul cu care au susținut desfășurarea festivalului. Vocea și energia lor au animat atmosfera, au sprijinit artiștii de pe scenă și au transmis publicului emoția sărbătorii.

Mulțumiri speciale grupelor de dansatori din s. Corjeuți conducător Mivovan Aliona și din s. Drepcăuți, conducător Ion Anischevici care, prin energia și grația lor, au adus un plus de bucurie și frumusețe acestui eveniment.

Împreună, am reușit să creăm un moment de sărbătoare autentică, dedicată memoriei și moștenirii artistice a lui Gheorghe Banariuc.

Vă mulțumim din inimă!